Patronul clubului Petrolul Ploiești, Daniel Capră, este denunțător în dosarul primarului Ploieștiului. Fratele lui Capră e martor

Patronul clubului Petrolul Ploiești, Daniel Capră, este denunțător în dosarul primarului Ploieștiului. Fratele lui Capră e martor
Publicat: 04/03/2015, 16:32

Apărătorul lui Iulian Bădescu, Tănase Plăiașu, a afirmat, miercuri după-amiază, la Tribunalul Prahova, unde se judecă solicitarea de arestare formulată de DNA pe numele edilului, că a constatat, studiind dosarul, că denunțătorul lui Iulian Bădescu este omul de afaceri Daniel Capră, iar fratele acestuia, Nicolae Capră, și concubina celui din urmă au dat declarații ca martori în dosar.

„Din punct de vedere legal, ca probă este recunoscută declarația martorului pentru că este sub jurământ, dar asta nu înseamnă că judecătorul nu ține cont de unde izvorăște declarația, de gradele de rudenie și de interese”, a spus avocatul Tănase Plăiașu.

Întrebat dacă edilul a recunoscut faptele de care este acuzat, Plăiașu a răspuns: „Nu a recunoscut, sunt multe probleme de discutat în legătură cu acuzațiile care i se aduc”.

La ora transmiterii acestei știri, magistrații de la Tribunalul Prahova judecă solicitarea de arestare preventivă formulată de DNA pe numele edilului.

Miercuri, primarul municipiului Ploiești, Iulian Bădescu, a fost scos din Spitalul Județean de Urgență, unde fusese internat cu hipertensiune și glicemie crescută, fiind dus cu o ambulanță la Tribunalul Prahova, unde judecătorii urmează să decidă dacă emit sau nu mandat de arestare preventivă pe numele său.

Iulian Bădescu, reținut de DNA pentru luare de mită și abuz în serviciu în dosarul finanțării echipei de fotbal Petrolul Ploiești cu fonduri de la Consiliul Local, a ajuns de urgență la spital marți seară, după ce i s-a făcut rău în timp ce era transportat către arestul Poliției Prahova, situat în municipiul Câmpina, la 30 de kilometri de Ploiești.

Inițial, el a fost dus la Spitalul Municipal din Câmpina, iar apoi a fost transferat la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești, în condițiile în care Bădescu, în vârstă de 40 de ani, este cunoscut ca un pacient diabetic, dependent de insulină.

Marți dimineață, procurorii DNA au făcut percheziții la Primăria Ploiești și la locuința primarului PSD Iulian Bădescu, în jurul orei 11.00 el fiind adus la DNA pentru audieri în dosarul finanțării echipei de fotbal Petrolul Ploiești cu fonduri de la bugetul local.

Iulian Bădescu a fost scos cu cătușe de la DNA Ploiești, după aproximativ șapte ore de audieri, și dus spre arestul Poliției Prahova, la ieșirea din DNA el negând orice implicare și toate acuzațiile legate de o mită pe care ar fi luat-o din banii alocați echipei Petrolul.

La ieșirea de la DNA, primarul Iulian Bădescu a spus că este nevinovat și a respins toate acuzațiile care i se aduc de către procurori.

„Zice că am negociat cu el (cu Daniel Capră – n.r) atunci când nici nu era în Consiliul de Administrație. Acum nu înțeleg de ce DNA nu privește lucrurile în ansamblu. Nu e nicio dovadă, ci numai un denunț al domniei sale, corelat cu o pretinsă acuzație de abuz în serviciu. În luna august, nu știu când, a zis (Daniel Capră – n.r.) că mi-a dat ceva, după ce a negociat în ianuarie și februarie cu mine, lucru total fals. Sper ca instanța să-și spună cuvântul”, declara Iulian Bădescu.

Potrivit unui comunicat de presă al DNA, procurorii Serviciului teritorial Ploiești al instituției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, până în 4 martie, la ora 16.15, a lui Iulian Bădescu, pentru luare de mită și abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave având ca rezultat obținerea pentru altul a unui folos necuvenit (2 acte materiale).

Conform anchetatorilor, Iulian Bădescu, în calitate de primar al Ploieștiului și ordonator principal de credite, a semnat, în 21 ianuarie 2013, un contract de cooperare încheiat între municipiul Ploiești și Asociația Comunitară „Lupii Galbeni 2012” Ploiești, iar în 28 iunie 2013 a semnat regulamentul privind punerea în aplicare a acestuia, în lipsa vizei de control financiar preventiv propriu, sustrăgând aceste operațiuni controlului de legalitate, regularitate și încadrare în creditele bugetare și a dispus plata sumei de 8.000.000 lei, în trei tranșe, către asociație, deși cunoștea că nu este legală.

„Aceste fapte au avut ca rezultat prejudicierea bugetului local cu suma anterior menționată, precum și obținerea de către Asociația Comunitară «Lupii Galbeni 2012» Ploiești a unui folos necuvenit de aceeași valoare. Prin semnarea contractului și a regulamentului sus menționate, inculpatul Bădescu Iulian și-a îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu prevăzute de Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale și a încălcat dispozițiile din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv și pe cele din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale”, se arată în comunicatul citat.

Potrivit aceluiași document, Bădescu i-a pretins unui reprezentant al Asociației Comunitare „Lupii Galbeni 2012” Ploiești, în schimbul derulării contractului de asociere și a regulamentului de aplicare a contractului, precum și a efectuării plăților către asociație, suma de 300.000 euro reprezentând un comision de 10% din valoarea totală a sumelor ce urmau a fi acordate de primărie jucătorilor echipei de fotbal Petrolul Ploiești, ale cărei interese erau reprezentate de Asociația Comunitară, precum și foloase necuvenite constând în contravaloarea transportului și a cazării, în perioadele ianuarie – februarie 2013, respectiv ianuarie – februarie 2014, la două hoteluri din Turcia, unde Iulian Bădescu a însoțit echipa în desfășurarea cantonamentului.

Iulian Bădescu, lider al PSD Ploiești, este la primul mandat de primar, după ce în perioada 2008-2012 a fost senator din partea PDL.

În decembrie 2012, Consiliul Local Ploiești a aprobat alocarea câtorva milioane de euro de la bugetul local, suma finală variind în funcție de performanțele competiționale ale echipei Petrolul. Întrucât echipa a câștigat Cupa României și s-a plasat pe un loc de top în Campionatul Național, suma finală aprobată a fost de trei milioane de euro, bani care să fie folosiți, conform contractului, pentru salariile și premiile jucătorilor și ale staff-ului.

La începutul anului trecut, DNA a deschis o anchetă în acest caz, consilierii locali, dar și primarul Iulian Bădescu fiind chemați pentru audieri în acest dosar, în care investigația nu s-a finalizat.

În luna martie a anului trecut, Asociația „Lupii Galbeni”, ONG prin intermediul căreia echipei de fotbal Petrolul Ploiești i s-a promis alocarea a trei milioane de euro de la bugetul municipiului Ploiești pentru performanțele competiționale obținute de Petrolul a dat în judecată municipiul Ploiești pe motiv că autoritățile locale au achitat doar aproximativ 1,7 milioane de euro din suma promisă, în condițiile în care între autoritățile locale și Asociația „Lupii Galbeni” există un contract cu privire la alocarea banilor. În octombrie 2014, Asociația „Lupii Galbeni” a pierdut procesul intentat municipiului Ploiești la Tribunalul Prahova.

Gruparea Petrolul Ploiești traversează o criză financiară de la sfârșitul anului trecut, acționarii Daniel și Nicolae Capră precum și directorului general al clubului, Marius Bucuroiu, fiind acuzați de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 15 milioane de euro.

În 6 februarie, Tribunalul Prahova a admis cererea societății care administrează clubul Petrolul Ploiești de deschidere a procedurii generale a insolvenței, stabilind termen pentru continuarea procesului data de 6 aprilie.

Acționarii Petrolul Ploiești, Daniel și Nicolae Capră, și directorul general al clubului, Marius Bucuroiu, trimiși în judecată în decembrie 2014 sub acuzațiile de constituire de grup infracțional organizat, evaziune fiscală și spălare de bani cu un prejudiciu de 15 milioane de euro, sunt în arest preventiv. Ei au fost plasațí în mai multe rânduri în arest la domiciliu prin decizia Tribunalului Prahova, însă de fiecare dată procurorii au contestat decizia, iar Curtea de Apel Ploiești a mențínut arestul preventiv.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Viktor Orban le spune opozanților să se mute în România. „Când vă întoarceți, putem vorbi”....
A aflat că soția îl înșală, chiar în timpul filmărilor Asia Express: `Vreau să divorțez`
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai...
Unde se termină viața și unde începe moartea. Ce a descoperit un medic care a...
Elodia trăiește?! Mama lui Cristian Cioacă șochează! Unde ar fi nora ei, de fapt?!
Doi soți au cumpărat o casă veche în Franța și au făcut o descoperire uluitoare...
Buni de plată, fără armată și cu rusa limbă oficială de stat. Cum arată „planul...
Ce a pățit Marian Godina în timpul unei percheziții. Ce obiect a găsit pe noptiera...
Dieta STRICTĂ pe care o respectă Maia Sandu. Ce mănâncă zilnic președinta Republicii Moldova, pentru...
Ce salariu are un român din Germania, după 6 ani de muncă: "E corectă viața?...
Lunetiști, drone și gard de sârmă ghimpată. Măsuri de înaltă securitate în Maricopa, comitatul care...
Jurnalista Rodica Sărmaș Furnea a murit într-un tragic accident rutier, la Dumbrăvioara. Avea doar 54...
Accident teribil pe DN15! Vedeta a murit pe loc
După câți KM se schimbă plăcuțele de frână. Care sunt primele semne de uzură și...
Alegeri prezidenţiale în SUA 2024: Votul care va decide viitorul SUA şi al lumii. Donald...
OZN văzut în BUCUREȘTI?! Un fost oficial de la Pentagon a dezvăluit că...
Mama lui Cristian Cioacă spune adevărul după 17 ani. Unde se află Elodia
Florin Salam, dispariție misterioasă. Puțini mai știu de manelist
Maria Popovici a devăluit ce i-a revenit în urma partajului: „Farfuriile sunt la mine toate...”
Cine sunt cele patru victime decedate în accidentul de pe DN15. Cele două familii erau...
Gabriela Cristea, reacție dură pe rețelele de socializare. “Voi știți cât muncesc eu sau cât...
De ce a amânat Virgil Ianțu să se căsătorească cu mama fiicei sale. După 22...
BANCUL ZILEI. – Bulă, de acum o să înveți 25 de ore pe zi!
O gaură neagră „înfometată” se hrănește de 40 de ori mai rapid decât limita teoretică